Paula Chirilă mizează pe optimism în ”Ultimul Trib”, noul reality show de la Antena 1

0
112

Cu entuziasm și mult optimism, Paula Chirilă crede că plecarea sa în Madagascar, în ”Ultimul Trib”, va fi o aventură demnă de povestit nepoților!  Alături de ea, în tribul vedetelor, se avântă și Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie și Sorin Brotnei.

O să închin rugăciuni la toți zeii pământului, ca să ne ajute să avem teritoriul cel mai bun. Dacă nu va fi, aia e, e o aventură, mi-am asumat lucrul acesta, așa că sunt pregătită pentru… ce e mai bine! Strategia mea este să mă simt bine și să profit de fiecare moment, să îmi construiesc viitoare amintiri, să am ce povesti nepoților. Abia aștept să văd lemurii, sunt animăluțele mele preferate. Când eram micuță, un prieten chiar îmi spunea că semăn cu un lemur, pentru că aveam ochii mari și rotunzi”, glumește Paula.

În ciuda optimismului său molipsitor, actrița mărturisește că are o limită pe care nu crede că o poate depăși, indiferent de consecințe. ”N-aș mânca gângânii, să mă pui să mânânc ceva scârbos sau să pun mâna pe păianjeni – niciodată! În secunda doi îmi fac bagajele și ne vedem la aeroport!”, spune convinsă Paula Chirilă.

Cel mai greu va resimți însă departarea de fiica sa. ”O să îmi fie foarte dor de Carla. Cred că ea nu știe exact proporțiile acestei plecări, nu știe unde e Madagascar, i-am explicat în mare parte, dar ea e destul de mică. Nu știe cât de greu va fi, dar eu i-am zis că mami o să se distreze, merge puțin, se întoarce repede… Cumva, ea nu are noțiunea timpului foarte bine, nu știe ce înseamnă să lipsesc foarte mult, asta va fi problema”, a mai spus Paula.

”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here