Maria Nicole o joacă pe fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”

0
164

Noul sezon “Fructul oprit” aduce în fața publicului român nume importante din lumea filmului și a teatrului, dar și copii talentați și dornici să descopere mai multe despre tainele meseriei de actor. Plină de entuziasm, Maria Nicole – mica artistă în vârstă de opt ani s-a alăturat echipei serialului, putând fi urmărită de telespectatori din 29 august la Antena 1.“Abia aștept să începem filmările!”, a fost reacția Mariei Nicole, după ce a avut primele repetiții și a făcut cunoștință cu colegii săi mai mari din “Fructul oprit”. “M-am cunoscut cu actorii, îmi place tare mult aici, pentru mine este o experiență foarte frumoasă!”, povestește aceasta, fiind primită cu brațele deschise în echipa serialului.

În urmă cu patru ani, a făcut primii pași pe plan muzical, având deja la activ videoclipuri (“Mama”, “Orașul faptelor bune” etc.) care se bucură de numeroase aprecieri în mediul online. Și-a dezvoltat aptitudinile artistice la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, unde a beneficiat de bursă, iar timp de un an a studiat actoria. Maria trăiește acum emoțiile primului său mare proiect actoricesc. Ea o interpretează pe Mara – fiica Anei Caragea (Cristina Ciobănașu), în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”, care va începe miercuri, 29 august, de la ora 20.00, la Antena 1. “Personajul meu se numeste Mara, o fetită de cinci ani, haioasă. Îmi place, chiar mă reprezintă”, mărturisește Maria, extrem de încântată de noua experiență pe care o trăiește.

Talentul ei s-a făcut repede remarcat pe platourile de filmare. “Maria este actriță în adevăratul sens al cuvântului, foarte talentată și extrem de profesionistă. Eu unul o tratez ca pe un om mare”, declară Radu Grigore, scenarist și regizor al serialului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here