Când începe sezonul festiv din Dubai?

0
36

Evenimente sezoniere . Opera din Dubai se pregătește să găzduiască cel mai mare eveniment al sezonului festiv. Între 13 și 15 decembrie, concertele de colinde și alte stiluri muzicale clasice și mult-iubite, ce fac parte din „Jingle Bell Favourites”, vor oferi spectatorilor divertisment live încântător și delicatese festive delicioase de la Opera Café. Spectatorii vor avea ocazia să cânte alături de artiști piese populare de sezon, inclusiv Jingle Bell Rock, Frosty the Snowman, Baby It’s Cold Outside, Silent Night, Santa Claus Is Coming To Town, Winter Wonderland, Let It Snow și multe altele.

Târguri festive de familie

Festivitățile de sezon vor prinde viață la numeroasele târguri festive din oraș – o atracție esențială pentru vizitatori în luna decembrie. Atât copiii, cât și cei cu suflet tânăr vor găsi într-un singur loc tot ce iubesc mai mult la Crăciun. Un loc foarte popular printre localnici este târgul festiv anual de la Madinat Jumeirah, un târg decorat în stil german care oferă vizitatorilor plimbări cu bărcile abra alături de Moș Crăciun, zeci de derdelușuri și jocuri, un trenuleț ca la Polul Nord pentru cei mici și o zonă uriașă dedicată bulgărilor de zăpadă. De asemenea, vizitatorii pot admira un pom de Crăciun interactiv cu LED-uri și au parte chiar și de apariții zilnice ale lui Moș Crăciun însuși.

Pomi plini de lumini

În zilele de dinaintea festivităților, numeroși pomi decorați spectaculos încep să apară prin mallurile, hotelurile și atracțiile de top ale Dubaiului, mai multe locații găzduind ceremonii pentru a celebra aprinderea acestora. Printre favoritele localnicilor se numără tărâmul de basm de la Wafi Mall, ambianța pariziană a Galeriilor Lafayette, decorul uluitor de la Mall of the Emirates și ornamentul central din Jumeirah Zabeel Saray.

Ziua de Crăciun pe plajă

Un loc perfect pentru cei care vor sa ia o pauză de la tradiționalul Crăciun alb sunt apele cristaline și soarele strălucitor al plajelor din Dubai. Destinațiile turistice de pe litoralul orașului sunt refugiul perfect față de haosul sărbătorilor – fie că vreți să admirați priveliștile spectaculoase ale Palm Jumeirah și ale celorlalte obiective turistice faimoase în toată lumea în timp ce savurați o cină al fresco absolut delicioasă la Club Vista Mare; o zi cu familia sub soarele prietenos al Dubaiului vizitând un parc acvatic gonflabil la The Beach by JBR; o zi plină de distracție cu prietenii și numeroase activități sportive, precum volei pe plajă sau plimbări cu stand-up paddle-board-ul și caiacul la Kite Beach; sau dacă preferați o plajă pustie de unde să admirați Palm Jumeirah și Burj Al Arab, atunci Black Palace Beach este varianta perfectă.

Cumpărați cadouri unice la Souk

Aurul, smirna și mirul ocupă un loc special în tradițiile biblice în perioada sărbătorilor – și pot fi găsite în souk-urile tradiționale din Vechiul Dubai! O plimbare prin Deira, până la cele mai aglomerate souk-uri din oraș, este o experiență de neratat – fie că este vorba de Gold Souk, care e plin de articole făcute la comandă cu prețuri flexibile; Textile Souk, un loc plin de viață și aglomerat unde puteți găsi role de material, mătăsuri fine, bumbac de calitate și sariuri uimitoare; sau Spice Souk, care vă bombardează cu aromele și culorile vibrante ale unora dintre cele mai apreciate condimente din lume. De asemenea, vizitatorii se pot plimba cu o abra între zonele cu souk-uri din Bur Dubai și Deira, un bilet costând doar 1 AED.

Activități în aer liber

Soarele de iarnă al orașului le permite vizitatorilor să scape de ploaia și zăpada de acasă și să se bucure cu întreaga familie de atracțiile naturale uimitoare ale Dubaiului. De fapt, deșertul infinit al Dubaiului, munții sălbatici și plajele sale nisipoase au câte ceva pentru toată lumea:

* Apele superbe ale barajului Hatta au ca fundal uluitorii munți Al Hajar, care sunt perfecți pentru drumeții. Mai mult, pasionații de sporturi acvatice se pot bucura de apele calme ale barajului și pot închiria un caiac sau o hidrobicicletă pentru a vedea cu ochii lor peisajele incredibile din jurul barajului.

* Pe măsură ce ciclismul devine din ce în ce mai popular în Dubai, și infrastructura orașului se dezvoltă în acest sens – astfel, acesta e perfect atât pentru plimbări relaxante, cât și pentru cicliști pasionați. Cu piste dedicate care traversează orașul, 50 km de piste de biciclete în buclă în mijlocul deșertului, magazine sportive bine echipate și suficiente opțiuni pentru închirierea de biciclete, Dubai este perfect pentru o vacanță pe două roți.

* Pentru cei care vor să călărească armăsari arabi, clubul Dubai Polo & Equestrian Club le permite vizitatorilor să participe la cursuri unice de management pentru herghelii și să învețe subtilitățile dresajului de cai sau pot, pur și simplu, să călărească prin deșert alături de alți entuziaști.

* Pentru o experiență cu adevărat diferită în acest sezon festiv, Grupul de Astronomie din Dubai pune la dispoziție turiștilor un tur unic prin deșertul Arabiei, oferindu-le șansa de a privi același cer superb ca cei care au călătorit printre dune cu mii de ani în urmă. Pentru vizitatori, grupul oferă mai multe pachete care includ o prezentare a poveștilor arăbești care i-au ajutat pe Beduini să descifreze cerul de noapte, o introducere în astronomie prin lentilele mitologiei grecești și îi învață pe oaspeți să afle ora, luna și anul în funcție de stelele prezente pe cer, precum și tehnici de navigație care îi ajută să afle unde sunt și încotro să o ia prin deșert.

Un an nou, o sărbătoare nouă

Cu cât noul an se apropie mai mult, cu atât mai entuziasmată este toată lumea, mii de vizitatori venind în Dubai pentru a participa la legendarele petreceri ale orașului. Fie că participați la un spectacol de artificii uimitor, care iluminează cerul de deasupra orașului, că dansați până dimineața la petreceri senzaționale sau vă bucurați de o masă gourmet alături de întreaga familie – Dubai are câte ceva pentru fiecare cu ocazia acestui Revelion. Mergeți în centrul Dubaiului pentru a participa la un spectacol uimitor la miezul nopții, când Burj Khalifa începe numărătoarea inversă până la noul an sau mergeți pe una dintre superbele plaje (sau dune de nisip) ale orașului pentru o priveliște panoramică spectaculoasă asupra nenumăratelor showuri de artificii din emirat.

###

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here