Sezonul 31 din serialul „Trăsniții” începe pe 17 septembrie, ora 23.30

0
52

La 3 ani de când a intrat în Cartea Recordurilor gașca trăsnită te așteaptă la Prima TV cu un nou sezon. Din 17 septembrie, de luni până joi, de la ora 23.30  fanii serialului Trăsniții își vor revedea personajele preferate într-o poveste plină de savoare și umor.  Din această toamnă, odată cu începerea sezonului 31, fanii serialului Trăsniții vor avea parte și de o revenire de senzație. Personajul Mârlanu’ este gata să descrețească frunțile acestora cu aventurile sale hazlii. Actorul Toni Ionescu, cel care îl interpretează pe Mârlanu’, a decis să revină pe micile ecrane, continuându-și rolul cu care a reușit să îi cucerească pe telespectatori de-a lungul anilor.

Povestea începe în momentul în care Mârlanu’ (Toni Ionescu) revine în serial după ce a fost închis pentru o presupusă crimă împotriva fostului soț al Emei (Livia Taloi). El este eliberat condiționat așa că trebuie să facă vizite dese la poliție, fiind sub control judiciar. În același timp este nevoit să frecventeze și cabinetul psihologic al Teodorei (Raluca Guslicov), pentru a fi integrat social. Până ajunge să se întâlnească cu grupul trăsniților are o serie de aventuri în încercarea de a se angaja, fiind respins pentru că are apucături deprinse din penitenciar.

Producția românească Trăsniții, difuzată de Prima TV, s-a bucurat de un succes remarcabil de-a lungul timpului. În anul 2015 a fost desemnată, de către Guinness Book, cel mai longeviv sitcom din lume, iar în urmă cu un an, a atins un număr record de peste 18.000 de ore de filmare și peste 1600 de episoade.

Noul sezon din Trăsniții aduce la Prima TV comedie fără egal și surprize în viața tuturor personajelor cu multă comedie de situație și aventuri care vor stârni hohote de râs telespectatorilor. Fiți alături de Ema (Livia Taloi), Mârlanu’ (Toni Ionescu), Teo (Raluca Guslicov), Chiorete (Bogdan Dumitrescu), Hassan (Alin Brancu), Poponeț (Justinian Radu), Grațiela (Angelina Nițu) și Pupăză (Grig Chiroiu) de luni până joi, la Prima TV, de la ora 23.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here