9 perechi de vedete vor pleca în Sri Lanka și India, în noul sezon Asia Express

0
66

Antena 1 pregătește în această toamnã un nou sezon Asia Express, cel mai tare show de aventură difuzat în România. Spre deosebire de anul trecut, vedetele vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India. O altă noutate este faptul că acum vor exista 9 perechi de vedete care să se lupte pentru marele premiu. Regulile concursului rămân însă neschimbate. Fiecare pereche va avea la dispoziție 1 Euro pe zi, bani cu care trebuie să se descurce, să își găsească transport, cazare și mâncare. Rugămințile, farmecul personal și puterea de convingere vor fi atuurile care îi vor ajuta pe cei 18 concurenți să ajungă cât mai departe în marea competiție și să parcurgă o distanță cât mai lungă din “Drumul Elefantului”. Sri Lanka și India vor fi o adevărată provocare, diferențele culturale uriașe, bariera de limbă și condițiile nu tocmai prietenoase le vor da mari bătăi de cap participanților.

“Asia Express” a fost prima oarã difuzat în anul 2004. De atunci şi pâna în prezent au fost realizate 40 de sezoane difuzate în peste 15 ţãri (Franţa, Belgia, Germania, Italia, Spania, Columbia sau Olanda) şi au fost puse la dispoziţia participanţilor 10 rute diferite. În 2016 şi-a câştigat titlul de cel mai urmãrit show de divertisment din Columbia, iar în 2015 a fost un adevãrat fenomen la nivel de social media în Spania şi Italia, fiind show-ul care a generat cele mai multe tweet-uri.

Aventura “Asia Express” va începe la Antena 1 în primãvara anului viitor. Show-ul este produs de echipa coordonatã de Mona Segall şi Robert Lionte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here