Jorge își cere iertare în pijamale! Ce sfaturi despre relații dă artistul!

0
22

George Papagheorghe alias Jorge lansează azi o piesă despre iubire și iertare, intitulată chiar “Iartă-mă”! Inspirată din viața lui și compusă într-o zi, melodia îi îndeamnă pe toți cei care se regăsesc în versurile sale să meargă mai departe atunci când se simt într-un impas cu relația lor de iubire și să învețe să lase de la ei. “Melodia “Iartă-mă” este prima mea compoziție întreagă, de la versuri, linie și orchestrație, este, spun eu că o mantră pentru cei care  vor să treacă mai departe de certurile cu alte persoane sau despărțiri. Aceste probleme se pot depăși și se poate merge mai departe în viața asta cu iubire și cu iertare. De foarte multe ori dacă tu crezi că celălalt a greșit e foarte important să spui “Iartă-mă” pentru că  în primul rând trebuie să te ierți pe tine și apoi pe ceilalți. E un videoclip pe care l-am filmat într-o zi, într-un domeniu lângă București, la Edenland. Am filmat în  condițiile în care, ca și scenariu, tipa din videoclip apare și dispare, fiind ca o hologramă a iubirii, de fapt o iubire moartă sau o persoană pe care nu o mai vreau în viața mea…”, povestește George Papagheorghe, pe numele de scenă Jorge. În videoclipul noului său single “Iartă-mă” artistul apare în pijamale și se plimbă printr-o pădure în căutarea iubirii pierdute, cerându-i iertare.  În ultima vreme Jorge se impune în muzica românească cu noi producții și piese pe care le scrie și le realizează alături de echipa sa de la Panda Music

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here