Delia, despre momentele care au cucerit-o în cel de-al șaselea sezon ”iUmor”, în curând, la Antena 1

0
28

Filmările pentru cel de-al șaselea sezon ”iUmor”, difuzat în curând, la Antena 1, sunt în plină desfășurare, astfel că jurații au avut parte deja de concurenți cu momente mai reușite sau nu, dar cu siguranță memorabile.  Aflată deja la pupitrul ”iUmor” pentru cel de-al șaselea sezon, Delia mărturisește că, până acum, momentele sale preferate au fost cele de stand up, iar cel mai mult admiră concurenții care încă reușesc să vină cu idei proaspete, chiar dacă nu e tocmai ușor să îi mai surprinzi pe cei trei jurați. ”Trebuie să fii suficient de curajos cât să vii și să urci pe scenă, aceasta este prima piedică. Aștept concurenți fără teamă, oameni fără emoții, numere nemaivăzute, idei geniale puse în practică, originalitate. Sunt deschisă și aștept să fiu surprinsă!”, a spus Delia. Jurata ”iUmor” simte mereu nevoia să încerce ceva nou, așa că încearcă ea însăși să își adapteze programul zilnic, în perioada filmărilor. ”Mă enervează cel mai tare oboseala, rutina, nu-mi place să am acelaşi obicei zi de zi. Mă sperii. În perioadele filmărilor nu am de ales, încerc să mă trezesc mai de dimineaţă și să recuperez ce aș fi vrut să fac – să-mi fac gimnastica, să mă plimb, să mai văd alţi oameni”, a mai mărturisit artista.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon ”iUmor”, difuzat în curând, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Obișnuit cu scena ”iUmor” din ipostaza de invitat special, Dan Badea se alătură în cel de-al șaselea sezon al emisiunii, în curând, la Antena 1, în calitate de co-prezentator, alături de Șerban Copoț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here