Adrian Titieni e noul actor din „Vlad” care va continua şi în 2020!

15
Adrian Titieni va juca in Vlad
Adrian Titieni va juca in Vlad

Povestea răzbunării continuă într-un nou sezon VLAD. Jocul pentru putere și urmele trecutului prind forme noi, iar personajele care înspăimântau doar prin pronunțarea numelui preiau frâiele și vor să-și ducă planul la final cu propriile arme. Iordache, fostul partener de afaceri al lui Cezar și cel care i-a omorât copiii, este pregătit să-l distrugă pe inginer în următorul sezon care va fi difuzat în 2020, la PRO TV.

iordache e jucat de adrian titieni
iordache e jucat de adrian titieni

Adrian Titieni este cel care va intra în pielea celui mai temut personaj din VLAD: „E provocator să apari într-un proiect de televiziune în care anterior s-a vorbit despre personajul tău. Se creează un orizont de așteptări la înălțimea căruia trebuie să te ridici. Personajul e foarte interesant, bine conturat din scriitură, versatil, surprinzător, ceea ce pentru un actor reprezintă o mare încercare. Conform principiului că toate personajele sunt în noi înșine, mă voi strădui să actualizez anumite abilități pe care, conform teoriei, ar trebui să le conțin. Personajul Iordache va reconfigura anumite strategii pe care, initial, ceilalți le-au creat și va produce răsturnări de relații și situații. Sunt onorat de prezența în această producție de televiziune care pune în fața audienței probleme omenești, lecții de viață și pentru viață.”

bebe cotimanis e cezar
bebe cotimanis e cezar

Iordache, temutul personaj interpretat de către Adrian Titieni nu este singura surpriză pe care serialul VLAD o are în următorul sezon pentru telespectatori. „Iordache este cheia sezonului nou! Vlad și Cezar fac o echipă puternică, capabilă să ducă răzbunarea la final, sau cel puțin asta cred ei, dar trecutul îi prinde din urmă  pentru a echilibra balanța puterii. În noul sezon vom avea parte de mai multă acțiune, vom filma în diferite locații precum Istanbul sau Marea Neagră, vom avea mișcări ale camerei mai spectaculoase și o poveste puternică în care vom vedea cum Vlad ajunge din ce în ce mai mult în partea întunecată și va putea chiar să comită o crimă cu sânge rece. Toate acestea vor face din continuarea poveștii o experiență memorabilă, plină de surprize”, spune Jesús del Cerro, regizorul serialului.

vlad sezonul 2
vlad sezonul 2

Lupta pentru putere continuă în VLAD, iar cei mai slabi vor fi eliminați. Miza este uriașă și vor scăpa cu viață doar cei care sunt cu un pas înainte. Povestea răzbunării continuă diseară, de la 20:30, la PRO TV.