Antonia face senzaţie pe marile ecrane la debutul său în animaţia ,,UglyDolls: Păpuşi în bucluc”

21
Antonia si Alex Velea alaturi de cei doia baieti
Antonia si Alex Velea alaturi de cei doia baieti

Aflată la debutul său pe marile ecrane în dublajul de animaţie, Antonia va putea fi auzită din 10 mai în interpretarea rolului principal din filmul ,,UglyDolls: Păpuşi în bucluc”, unde îi împrumută vocea adorabilei şi curajoasei Moxy. ,,Sunt foarte bucuroasă că am avut ocazia să mă fac auzită şi atfel decât o fac în mod normal, aşa ca animatia ,,UglyDolls: Papusi in bucluc” se poate spune că mi-a îndeplinit un vis pe care l-am avut de foarte mult timp. Cu atât mai mult sunt de părere că Moxy, păpuşa căreia îi dau voce e cumva la fel ca mine: curajoasă şi mereu plină de entuziasm şi optimism. Nici nu mai spun cât de fericiţi au fost copiii mei când au aflat că mă vor auzi şi la cinema”.

În adorabilul, dar foarte diferitul orasel Uglyville, ciudăţenia este celebrată, particularităţile sunt apreciate, iar frumuseţea este sărbătorită dincolo de aparenţe. Aici, curajoasa Moxy şi prietenii ei trăiesc cu bucurie zi de zi, într-un loc unde posibilităţile sunt nelimitate. Neobişnuiţii locuitori din Uglyville îşi mai aruncă uneori privirile către cer, de unde mai apare câte o păpuşă unicat, gata să se alăture comunităţii.

Moxy îşi iubeşte viaţa alături de prieteni, însă curiozitatea o face mereu să se întrebe ce se află dincolo de graniţe. Aşa ajung să descopere Perfecţiunea, un oras în care mai multe păpuşi convenţionale sunt antrenate conform celor mai înalte protocoale şi odată cu absolvirea cursurilor sunt trimise mai departe în Lumea Reală, unde le aşteapta iubirea copiilor care le vor primi cu braţele deschise în viaţa lor.

În Perfecţiune, Moxy şi prietenii ei ajung să fie subiectul planurilor răutăcioase puse la cale de Lou, păpuşa perfectă responsabilă de antrenarea recruţilor. Aici, UglyDolls vor afla ce înseamnă să fie diferite şi cât de grea e lupta pentru a fi iubite, totul pentru a descoperi într-un final că nu trebuie să fii nemaipomenit pentru că a fi tu însuţi e cel mai important. Cântată și viu colorată, animația “UglyDolls: Păpuși în Bucluc” promovează frumusețea interioară și prietenia adevărată, în premieră din 10 mai, doar la cinema.