Anunțul făcut de BRomania și Ada Condeescu la The Artist Awards Serialul online „L-a Seral” revine din noiembrie cu sezon nou

16
l-a seral
l-a seral

Weekend-ul trecut, Ada Condeescu și Matei Dima aka BRomania, colegi în serialul online „L-a Seral”, au fost prezenți la Craiova la The Artist Awards. Voturile publicului au decis ca acest proiect să primească premiul Special Project Award, iar Ada și Matei au urcat pe scenă pentru a le mulțumi fanilor. Aceștia le-au și dat o veste bună celor care s-au amuzat în fiecare săptămână cu personajele din „L-a Seral”: seria revine din luna noiembrie cu cel de-al doilea sezon, astfel că fanii lui Vidra sau ai dirigintei Iulia Pană au motive de bucurie.

„M-am bucurat foarte mult să fac parte din proiectul „L-a Seral” încă de când am citit scenariul şi am descoperit povestea. Mi-a plăcut personajul meu, Iulia, o profesoară care îşi doreşte să schimbe ceva în oameni. Ea este cea care crede în aceşti tineri şi le dă o şansă, într-un context în care sistemul nu îi favorizează în niciun fel. Mi-am creat acest personaj cu gândul la bunicul meu care a fost profesor, iar pe Iulia am văzut-o ca pe o tânără din provincie care simte că are o mare responsabilitate în schimbarea şi şansa elevilor ei. Aştept cu mare nerăbdare cel de-al doilea sezon, sunt încântată că îl pregătim atât de repede pentru că am simțit foarte puternic aprecierile unui public foarte numeros. De asemenea, abia aştept filmările, am râs foarte pe platou la primul sezon şi am lucrat extraordinar cu Matei Dima, pe care l-am descoperit, dincolo de creator al serialului, în ipostaza de partener de joc actoricesc”, a declarat Ada.

Lansat la începutul acestei toamne, cu o poveste spusă cu mult umor de situație și replici amuzante care captivează publicul de la primele minute, primul sezon „L-a Seral” a venit ca o gură de aer proaspăt pentru consumatorii de gen. Acest serial de comedie online este realizat după o idee la care Matei Dima lucrează de un an și jumătate. Subiectul este unul cât se poate de ancorat în realitate: problemele cu care se confruntă liceenii, de la bullying la vot și democrație, relatate cu mult umor. În rolurile principale apar Matei Dima (Vidra), Ada Condeescu (diriginta Iulia Pană), Ionuț Rusu (Vivi), Dan Badea (Ștefan Buzoi), dar și Ruxy Ghimp (Roxxy) sau Irina Deaconescu (Prețioasa).

Lansate pe canalul de YouTube BRomania, toate cele patru episoade ale primului sezon „L-a Seral” au înregistrat peste 1 milion de vizualizări fiecare: https://www.youtube.com/user/BRomaniaNow .