Ce poveste de telenovelă are Bianca, ex participantă la Vocea Turciei!

11
ianca de la vocea turciei
ianca de la vocea turciei

Bianca Buşteanu sau Bya, pe numele ei de scenă, a reuşit la 28 de ani să cucerească inimile turcilor după ce a ajuns la „Vocea Turciei”, unde a întors patru scaune dintr-un foc. Tânăra are o voce divină şi a reuşit să îşi facă fani peste tot în lume, acolo unde vocea ei a ajuns prin intermediul spectacolelor pe care le susţine. În plus, de curând şi-a cunocut mama, care în toţi aceşti ani a stat departe de  ea din diferite motive.

bianca
bianca

Are o poveste de telenovelă şi o voce divină. Dianca sau Bya, pe numele ei de scenă a povestit cum a început cariera muzixcală şi cum a ajuns vedetă în Turcia şi Cipru. „Cânt de la 5 ani, apoi am cunoscut-o pe profesoara de cannto Dana Dorian cu care am lucrat o perioadă. Am început să cânt singură în ţară, iar apoi am făcut un proiect de show cu fete, saxofoniste, cu vioară, cu DJ, aveam show-uri şi concerte în ţară şi apoi străinătate. Am ajuns în Cipru de Nord, partea turcească, unde am fost văzută de nişte impresari care m-au chemat să cânt la Istanbul. Acolo m-au văzut nişte producători TV, care m-au invitat să particip la emisiune.

bianca la vocea turciei
bianca la vocea turciei

Am fost onorată de propunere şi am acceptat, am ajuns până în semifinale şi acum am o legătură foarte strânsă cu Turcia. Merg des acolo pentru concerte, sunt ca la mine acasă şi am învăţat să vorbesc şi limba. Cânt cu numele de scenă Bya”, a povestit Bianca. După acest proiect a început să primească tot felul de oferte de concerte în Turcia şi alte în alte ţări vecine, plus România. „Cânt în mai multe variante, cu fetele sau cu DJ-ul, depinde de oferta venită. Au venit oferte din partea unor cazinouri şi din partea unor hoteluri din Cipru, dar şi din Turcia”, ne-a mai povestit solista.

Bianca alaturi de Antonio Passarelli, mama ei si Micheael
Bianca alaturi de Antonio Passarelli, mama ei si Micheael

Tânăra solistă are o poveste de viaţă ca o telenovelă, căci puţini ştiu că ea a rămas în grija tatălui ei după ce părinţii ei s-au despărţit când ea avea doar câteva luni. „Am rămas la tata şi nu mi-am văzut deloc mama în 28 de ani. Mi-a scris prima oară anul trecut şi am păstrat legătura. Ea mă urmărea în secret pe Facebook şi, la un moment dat, a zis să-mi scrie. Pur şi simplu am fost foarte ocupate amândouă şi din cauza programului nu am apucat să ne vedeem, eu fiind mai mult pe drumuri. Dar iată că am reuşit, în urmă cu câteva luni, şi acum suntem cele mai bune prietene”, ne-a spus Bya. Cele două, mamă și fiică, ies în oraş,  să recupereze timpul pierdut și au reușit să dezvolte au o relaţie specială şi apropiată. Zilele trecute Bianca si mama ei s-au intalnit la lansarea emisiunii lui Antonio si Michael Passarelli care va avea lansare pe 15 octombrie la Paprika.