Cristina Vasiu a lansat cea mai recenta piesa cu videoclip, “Linii Paralele”!

30
Cristina Vasiu - linii paralele
Cristina Vasiu - linii paralele

După o scurtă pauză în care Cristina Vasiu a trecut prin bune și rele, artista se întoarce și lansează cel mai nou single cu un mesaj și o poveste de dragoste care te pune de două ori pe gânduri, „Linii Paralele”, împreună cu un videoclip răscolitor, plin de culoare și de emoție. Un concept nou și un stil diferit față de cel pe care l-a abordat, până acum, printr-o creație semnată de Alex Pelin, producătorul hiturilor “ Pe aripi de vânt”, “Sub apa”, “Retrograd” și
multe altele!  „Este o mare bucurie pentru mine să lucrez cu Alex, este unul din cei mai talentați producători de la noi din țară, are o energie foarte faină în studio și e un prieten minunat!”, a declarat Cristina.

Mesajul piesei este unul curat și simplu, despre iubirea consumată dintre două persoane, care acceptă să trăiască separat, fiecare pe drumul lui. Dorințele lor nu sunt comune, visele lor nu se întâlnesc la fel cum nu se întâlnesc nici liniile paralele! Exact cum e în dragoste, la fel ca în poveștile de iubire, de cele mai multe ori, ne întâlnim, ne iubim, dar pentru că ne dorim lucruri diferite, fericirea personală este cea mai importantă în viață, motiv pentru care, de cele mai multe orim plecăm din povestea noastră de iubire, și ne strângem mâinile
prin “Linii Paralele”. „Cu emoție vă transmit că îmi doresc să ajungă mesajul piesei și clipul în inimile voastre! Cu toții avem vieți, obiceiuri, plăceri paralele și singurul secret, este să acceptăm lucrul acesta! Abia atunci vom putea fi fericiți cu adevărat! Vă iubesc!”

De altfel, scenariul clipului a fost creat chiar de către artistă: „Pentru prima dată am făcut un scenariu, și a fost o provocare interesantă pentru mine! Clipul a fost filmat și regizat de echipa mea de la YouStars Creative, alături de Cosmin Neacșu, Andrei Pantea și Alex Buliga! Le mulțumesc din suflet pentru profesionalismul și creativitatea de care au dat dovadă! A fost o reală plăcere să lucrez cu ei!”  YouStars Creative, una dintre cele mai noi case de creație video din România, care își dorește extinderea în zona de producție video și producție muzicală în România, nu numai pe piața de evenimente locale.