Daniela Nane este noul director artistic al Teatrului Muzical Ambasadorii

33

Actrița Daniela Nane este noul director artistic al Teatrului Muzical Ambasadorii, instituție publică de spectacole şi concerte cu peste 20 de soliști vocali, dansatori și actori, laureați la concursuri naționale și internaționale. Deținătoare a unei cariere de peste 25 de ani în teatru, cu doctorat în Artele spectacolului, Daniela Nane a primit fără rezerve propunerea de a se alătura echipei manageriale a Teatrului Muzical Ambasadorii.

”În decembrie 2021 am fost invitată să montez un spectacol muzical pentru copii și am lucrat foarte bine atât cu artiștii teatrului, cât și cu echipa tehnică. A fost o colaborare eficientă și plăcută, s-a lucrat cu entuziasm și bucurie, iar spectacolul ”Crăciunul jucăriilor” (text Dan Doboș, muzica Adrian Daminescu) a avut succes și s-a jucat cu casa închisă la Opera Română și la Palatului Copiilor. Invitația de a mă alătura echipei manageriale a venit într-un moment potrivit pentru mine din perspectiva evoluției profesionale, iar Teatrul Muzical Ambasadorii are obiective notabile pentru 2022. Mulțumesc pentru încredere și mă bucur să susțin cu tot ceea ce ține de domeniul meu de competență. ” a declarat Daniela Nane.

Cunoscută publicului larg ca mai ales ca actriță de teatru sau din producții de film și televiziune- ”Orient-Express”, ”La urgență” (serial), ”Visul unei nopți de iarnă”, ”Dezertorul”, ”Caligula”, ori producții străine „IPU – convicted to live” (cu Gerard Depardieu și Harvey Keitel) sau ”BloodRayne” (cu Sir Ben Kingsley)-, Daniela Nane a și regizat în ultimii ani spectacole, mai ales pentru copii.

Deși abia a preluat ștafeta la Teatrul Muzical Ambasadorii, Daniela Nane are planuri deja. ”Pe termen scurt vom alege pentru repertoriu spectacole de calitate, cu mesaj important pentru copii și neapărat amuzante, în așa fel încât toți artiștii pe care îi avem să-și pună la lucru potențialul și să evolueze. Pe termen lung ne gândim la colaborări cu regizori și artiști consacrați și chiar la mărirea trupei pentru a putea realiza spectacole la standardele noastre, la turnee în localități care nu au instituții de cultură pentru copii și tineri, la cursuri și activități cultural-artistice pentru copii și adolescenți, dar și la unele colaborări inedite, pentru a eleva gustul pentru artă și spectacol și a dezvolta obișnuința de a merge la teatru de la cele mai mici vârste.” a declarat Daniela Nane, noul director artistic la instituției.

Aducerea actriței în echipa managerială a teatrului este doar unul din obiectivele planurilor ambițioase pe care le are pentru acest an Mihai Ciprian Rogojan, manager al Teatrului Muzical Ambasadorii. ”Îi mulțumesc doamnei Daniela Nane pentru că s-a alăturat echipei noastre. Sunt convins că vom face acest teatru să funcționeze optim și să performeze. De asemenea, doresc să-i mulțumesc doamnei Smaranda Oțeanu-Bunea, care a ocupat funcția de director artistic până în luna decembrie a anului trecut, pentru dezvoltarea și afirmarea Teatrului Muzical Ambasadorii pe plan intern și internațional.” a declarat Mihai Ciprian Rogojan, managerul instituției.

Teatrul Muzical Ambasadorii  are ca obiectiv principal promovarea valorilor muzicale și coregrafice românești și universale în țară și în lume, ca o pledoarie pentru imaginea României prin spectacole de teatru, operă, balet, musical, folclor, mai ales în vederea educării cultural-artistice a copiilor și tinerilor din țară și din diaspora.

Deși este una dintre cele mai tinere instituții publice de cultură din peisajul național, Teatrul Muzical Ambasadorii a reprezentat România la importante festivaluri internaționale și este Marele Câștigător al World Cup of Folklore – Veliko Târnovo 2019 (2 Grand Prix, 3 medalii de aur, 25 de Premii de Excelență, Placheta Discovery) , câștigător a 25 de Premii Speciale și al Premiului de Excelență în Artă la Festivalul Romanima – Nurnberg 2019, precum și al Trofeului International Children’s Festival – New Delhi, unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din lume.

Totul despre actrita!  BIOGRAFIE – DANIELA NANE

Daniela Nane este actriță a Teatrului “L.S. Bulandra” din București, Doctor în artele spectacolului (UNATC), regizor și director artistic al Teatrului Muzical AMBASADORII.

Una din cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România, Daniela Nane s-a născut la Iași la 29 noiembrie 1971. A studiat actoria la Academia de Teatru și Film București între 1991-1995, a urmat un masterclass în 1994 la Liga Europeană a Institutelor de Artă – Amsterdam & Berlin, iar în 2011 a absolvit “Masterclass Cultură și civilizație japoneză și teatru japonez” la Universitatea din Osaka prin Catedra UNESCO. În aprilie 2021 a susținut examenul de doctorat la UNATC cu teza “Alternative interpretative ale personajelor shakespeariene născute din analiza universului lor emoțional”. În 2020 a publicat lucrarea științifică ”Metode și tehnici psihologice de analiză a personajelor – despre nevoia de coerență a dinamicii psihice în căutarea autenticității –” și are în curs de publicare articolele ”Expresivitate emoțională în interpretarea caracterelor lirice – rolul formării dramatice a interpretului de operă”, “Shakespeare în lucrări simfonice și instrumentale”, “Shakespeare în operă și în alte lucrări vocale“ și “Microexpresiile faciale și aplicații în castingul de tipologie de personaj”. Timp de 15 ani, până în 2020, a fost profesor de actorie pentru copii și regizor la Studio Amena și Școala de Artă Actharsis.

Ca actriță, Daniela Nane are câteva nominalizări și premii din care amintim:

1995 Premiul de debut

·      Festivalul de Teatru „Autor ‘95”, Timișoara, România

·      Pentru rolul Emilia din “Patul lui Procust” de Camil Petrescu, regia Cătălina Buzoianu

1996 Premiul Cea mai bună actriță (ex aequo)

·     Festivalul Teatrului Național „I.L.Caragiale”, Iași, România

·     Pentru rolul Emilia din “Patul lui Procust” de Camil Petrescu, regia Cătălina Buzoianu

2005 Premiul UCIN Cea mai bună actriță în rol secundar- pentru rolul Carmen Ionescu din filmul “Orient-Express”, regia Sergiu Nicolaescu

2021 Nominalizare UCIN la Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolul CAESONIA din ”Caligula” de A. Camus, regia Silviu Jicman, Casa de producție a TVR

Daniela Nane a pășit în lumina reflectoarelor in 1990, când a câștigat concursul Miss România și a devenit prima participantă din partea României la concursul de frumusețe Miss Universe. Întoarsă în țară, a intrat la Academia de Teatru și Film, cum se numea atunci UNATC-ul, la clasa profesorilor Mircea Albulescu- Cătălin Naum- Adrian Titieni. Anul 1992 a marcat debutul său în teatru când, deși abia studentă, regizorul și profesorul Ion Cojar i-a oferit rolul LIZA din “Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, pe scena Teatrului Național din București. Imediat după absolvire a fost distribuită de remarcabila regizoare Cătălina Buzoianu în spectacolul ”Patul lui Procust” de la Teatrul Bulandra și, după succesul obținut cu rolul EMILIA, a rămas la Bulandra.  De atunci, Daniela Nane a jucat peste 60 de personaje în spectacole de teatru, în filme de cinema sau televiziune. Actrița a apărut și în videoclipurile câtorva dintre cele mai sonore nume ale industriei muzicale românești – IRIS, VH-2 sau Ștefan Bănică Jr.

Cunoscută publicului larg mai ales ca actriță de teatru sau din producții de film și televiziune- ”Orient-Express”, ”La urgență” (serial), ”Căsătorie imposibilă” (serial), ”Visul unei nopți de iarnă”, ”Dezertorul”, ”Caligula”, ori producții străine „IPU – convicted to live” (cu Gerard Depardieu și Harvey Keitel) sau ”BloodRayne” (cu Sir Ben Kingsley)-, Daniela Nane a și regizat spectacole în ultimii ani, de exemplu ”WHO’S WHO? sau Minciuna nu are picioare atât de lungi”, dar și pentru copii: ”Călătorie în lumea poveștilor”, ”Atelierul cu jucării”, ”Viața ca o poveste” sau ”Crăciunul jucăriilor”.