Elena Unc face parte dintr-un nou proiect muzical cu Tama Yanc

28
elena unc
elena unc

O colaborare artistică de înaltă ținută, Elena Unc & Tamango, cunoscut și ca Tama Yanc , pe numele său real Florin Ianc, vin pe piața muzicală cu un suflu nou
După ani de pauză în cariera muzicală, după ani de căutări și lecții, Elena Unc revine în forță pe marea scenă a muzicii, intr-un proiect unic de Interpretare, într-un Concept de Concert complex, alcătuit din profesioniști , produs 100% la Arad, declară Managerul artistei Ștefan Banu.

tamango
tamango

Suflul nou pe care artista l-a primit, se datorează colaborării cu Producătorul și Compozitorul, Tamango, pe care Elena îl cunoaște încă din adolescență, de pe vremea când amândoi se afirmau pe plan local.
Însă abia anul aceasta, Elena l-a reîntâlnit pe Tamango, iar viziunea lor artistică a avut aceeași vibrație și același sens”, ne spune Stefan Banu.

elena unc cu stefan banu
elena unc cu stefan banu

De asemenea Tamango este și Creatorul Conceptului de Concert, Elena Unc. „ Pregătim un concept de înaltă ținută , la Filarmonica de Stat din Arad, invitați speciali fiind Cezar Ouatu, Ionuț Langa, Alexandra Rebeca Iancu și alții, alături de instrumentiștii Filarmonicii din Arad, declară Artistul, „Elena e omul care transmite prin toți porii săi arta autentică, având o maniera interpretativa aleasă. Ceva venit parcă din ceruri m-a făcut să mă îndrept spre ea ca artist , încă din prima clipă între noi a existat acea afinitate și chimie artistică. Am încredere în acest Om nou Elena Unc și am credința că tot ceea ce vom construi împreună, alături de Managerul său și alături de instrumentiștii care vor participa la acest proiect, va fi de bun augur pentru auditoriu, va fi un alt nivel de simțire și de vibrație”, declară Tamango.
De asemenea, pe lângă proiectul său artistic, Elena are propria clasă de canto, Clasa de Canto Elena Art din Arad, ne mărturisește Managerul artistei. „ Iubitoare fiind de copii, de artă, de frumos, Elena a simțit să dea mai departe acest har și această învățătură.
Cu multă dragoste îi pregătește atent și profesionist pe toți cei care ne calcă pragul”, mărturisește Stefan Banu, „ iar până acum Elena a adunat cu acești copii, un palmares bogat de premii la nivel național și chiar european”. Suntem recunoscători și pentru acest proiect, declară Ștefan, e important să-i creștem pe cei mici în adevăratele valori, iar prin artă , vor fi modelați și pregătiți pentru societatea de mâine. Ei sunt viitorul”.
În curând munca noastră și Conceptul de Concert Elena Unc vor ieși la lumină. Cu Tamango alături, care e o forță de Om, o forță de creație și de trăiri, un profesionist și un Om cu adevărat, Elena își arată valoarea sa proprie ca artist. În încheiere doresc să le mulțumesc în mod special unor oameni distinși, care au înțeles acest Concept de artă numit Elena Unc și care susțin cu a lor credință și forță de valori un Om, un artist care a atins moartea cu degetul și care a renăscut din propria cenușă, fiind o mărturie vie a vindecării și a unei vieți noi. Aceștia sunt Adoriani Laszlo, Alexandru Tiberiu Dekany, Cristian Bodnărescu, Gheorghe Falcă și lista e deschisă. Elena merită să fie susținută, merită să fie în lumina ei ca menire de la Dumnezeu, ca Artist. E un Om aparte, cu un destin aparte, simt să totul pentru ea și pentru al său bine, declară în încheiere Managerul Ștefan Banu.
https://www.facebook.com/suflet.mov.3