Faydee și Antonia: Trika Trika, piesa compusă în România și licențiată de Warner Music UK

5
antonia si faydee
antonia si faydee

Faydee și Antonia se bucură de succesul internațional adus de piesa “Trika Trika”, licențiată în aproape toată lumea de Warner Music UK,  parte din Warner Music Group, a treia cea mai mare familie de case de discuri din lume, reprezentând artiști de top precum Dua Lipa, Ed Sheeran, Camila Cabello, Coldplay, Jason Derulo și mulți alții.Piesa a fost inclusă în diverse magazine digitale din toată lumea, precum playlisturile Topsify (rețeaua de playlist-uri deținută de Warner Music): “Winter Hits” & “Urban Vibes” (Germania), “Just Landed” (Noua Zeelandă), “Klubilla” (Finlanda), “Buzzing Now” (Indonezia), dar și în  ‘Future Hits’ Playlist pe Apple Music în Franța.

Casele de discuri din grupul Warner Music au promovat piesa pe toate canalele sociale, melodia fiind apreciată de public. În Austria, au existat flyere care conțineau codul Spotify al piesei.

În prezent, pe YouTube, videoclipul oficial are peste 34 de milioane de vizualizări, iar pe Spotify se află în peste 60 de playlisturi și a strâns peste 3.5 milioane de stream-uri, cu cei mai mulți ascultători din Germania, UK și SUA.

Melodia vorbește despre relațiile toxice și alegerea de a părăsi persoana care provoacă suferință. Mesajul piesei este unul extrem de puternic – „Aș vrea ca oamenii să se simtă puternici, să se simtă bine, să aibă puterea să se despartă de cei care le sunt toxici. Trika – las-o, nu merită!”, a spus Faydee.

Piesa a fost compusă de Quick și Faydee, producția a fost realizată de Quick, iar videoclipul a fost regizat și filmat de Bogdan Daragiu, în timp ce producția a fost realizată de către Loops Production.

“Trika Trika” a avut un succes internațional remarcabil, fiind difuzată pe radiourile din țări precum: Noua Zeelandă, UK, Germania, SUA, Suedia, Turcia, Australia, Canada, Elveția, Franța, Italia, Bulgaria, Polonia.