Fratii Ioan si Vasile Stroie aduc Conacul Baciului din această toamnă în Buzău și la Brăila

487
fratii Ioan și Vasile Stroie
fratii Ioan și Vasile Stroie

Conacul Baciului este fondat de Ioan și Vasile Stroie, doi tineri antreprenori care s-au născut în Carei, județul Satu Mare.
Ioan Stroie și Vasile Stroie, fondatorii Conacul Baciului si-au ptetrecut cei mai frumoși ani ai copilăriei pe colinele Jinei, în județul Sibiu, în minunata Mărginime, nesecată de savoare, emoții, trăiri autentice și oameni harnici, gospodari și primitori. Părinții, oameni simpli și onești, le-au insuflat celor patru frați respectul pentru oamenii din jur, dar și mărinimia, perseverența și corectitudinea. Astfel, la doar 20 de ani, Ioan și Vasile ajung să pună bazele primelor magazine cu produse tradiționale românești în Craiova. Astăzi, zece ani mai târziu, clădesc acest brand românesc, cu magazine în mai multe orașe din țară. “La Conacul Baciului, ne dedicăm constant îmbinării vechiului cu noul, pentru o experiență tradițională de o calitate la superlativ. Ne preocupă îmbunătățirea și adaptarea continuă la standardele internaționale, de la dezvoltare, aprovizionare, vânzări, până la livrare și extinderea rețelelor de magazine Conacul Baciului la nivelul întregii țări.

frati Ioan și Vasile Stroie
frati Ioan și Vasile Stroie

Încrederea este fundamentală pentru noi, de aceea furnizorii noștri sunt mici producători locali, care pun preț pe hrana curată, din ingrediente naturale.“, precizează antreprenorul Vasile Stroie. În ciuda dificultăților de pe piață, generate de criza pandemică, Ioan și Vasile Stroie s-au dedicat atingerii obiectivelor lor și au realizat investiții în lansarea pe piață a acestui brand. În prima jumătate a acestui an, s-au dedicat finalizării primelor două magazine Conacul Baciului, în Buzău și Brăila. Peste 200 de preparate tradiționale, realizate după rețete vechi, bazate pe ingrediente curate, fără adaosuri, sunt comercializate în magazinele brandului românesc, în condiții de strictă igienă, în spații amenajate cu materiale de înaltă calitate.

produse Ioan și Vasile Stroie - conacul baciului
produse Ioan și Vasile Stroie – conacul baciului

Conacul Baciului este un brand românesc, fondat de doi tineri antreprenori din județul Sibiu, Ioan și Vasile Stroie, care încurajează clienții să se aprovizioneze de la producătorii autohtoni. Fondatorii lanțului de magazine se aliniază și obiectivelor Uniunii Europene de a reduce cu 50%, până în anul 2030, a consumului de pesticide din agricultură, în vederea asigurării unei hrane mai valoroase pentru populație. Astfel, furnizorii Conacului Baciului sunt producători de carne, brânzeturi, lactate, legume și fructe din zona Mărginimii Sibiului. Alimentele comercializate de Conacul Baciului sunt bazate pe o minimă procesare, pentru o valoarea nutrițională cât mai mare, pe ingrediente curate, din culturi certificate ecologic.

produse conacul baciului
produse conacul baciului

“Pe lângă promovarea savorii bucatelor tradiționale din Mărginimea Sibiului, cu care, de altfel, noi am crescut, a autenticității rețetelor, pe care furnizorii noștri le păstrează de generații în familie, acum, suntem mai conștienți ca oricând de importanța și nevoia populației pentru o alimentație sănătoasă, la un preț corect. La Conacul Baciului îmbinăm vechiul cu noul, pentru o experiență tradițională de o calitate la superlative și vă așteptăm în magazinele noastre să vă convingeți de acest lucru”, spune Ioan Stroie. Vă invităm să degustați din savoarea bogățiilor din Mărginimea Sibiului, comercializate de Conacul Baciului, alături de cei doi fondatori, Ioan și Vasile Stroie, dar și de alți invitați surpriză, la deschiderea oficială a celor două magazine: Buzău și Brăila. Vă așteptăm la Conacul Baciului. Gusturi cu tradiție.