iLikeIT și SuperSpeed la PRO TV au intrat în vacanță! Vor reveni din toamnă pe micile ecrane!

20
Giurgea&Bratu
Giurgea&Bratu

În acest weekend, emisiunile iLikeIT și SuperSpeed la PRO TV au intrat într-o binemeritată vacanță, însă vor reveni cu forțe proaspete și subiecte la fel de interesante la jumătatea lunii septembrie. În această primavară, cele două emisiuni au fost lider de audiență pe segmetele lor de interval orar.

În fiecare sâmbătă, de la ora 10:00, George Buhnici și Marian Andrei au adus în casele românilor cele mai noi informații de la marile târguri de tehnologie. A fost un sezon dedicat inteligenței artificiale, roboților, recunoașterii faciale și mașinilor autonome. În perioada 16 februarie – 8 iunie, sezonul 12 iLikeIT s-a impus pe toate segmentele de audiență (comercial, urban și național). La nivelul publicului comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, iLikeIT a obținut o medie de audiență de 3.1 puncte de rating și 21.8% share, în timp ce televiziunea de pe locul secund a obținut cifre de două ori mai mici, cu numai 1.6 puncte de rating și 10.8% share. Până în toamnă, când iLikeIT revine cu un nou sezon, telespectatorii vor putea afla cele mai interesante informații despre tehnologie în fiecare zi la Știrile PRO TV, în rubrica iLikeIT, și pe contul de Instagram ilkeit.tech.

George Buhnici
George Buhnici

În acest sezon ne-am concentrat mai mult pe prezent și pe întrebarile cheie din tehnologie, cum ar fi: Care este viitorul muncii? Cum ne protejăm datele personele, ar trebui să ne fie teamă de inteligența artificială? Întelegem că odată cu evoluția tehnologiei viețile noastre sunt mai puțin dependente de gadgeturi? Acestea devin unelte prin care controlăm și accesăm de la distanță toate lucrurile importante din viețile noastre. De aceea e mai important ca niciodată să lucrăm cu aceste unelte și să înțelegem care le sunt limitele, dar și ce oportunități uriașe au cei care fac pasul înainte. Din toamnă, revenim cu cele mai importante lansări de la târgurile de tehnologie, dar și de la marile nume din domeniu.”, a declarat George Buhnici.

Și în acest sezon, SuperSpeed la PRO TV a fost cea mai urmarită emisiune din slotul ei orar. Giurgea și Bratu au testat cele mai tari mașini ale anului 2019, dar în premieră pentru România, echipa de la SuperSpeed la PRO TV a scos pe străzile din București două dintre cele mai frumoase mașini din colecția lui Ion Țiriac, care împreună sunt evaluate la aproximativ 300.000 de euro. În perioada 16 februarie – 8 iunie, sezonul 5 al emisiunii a fost lider de audiență și a obținut o medie de 2.5 puncte de rating și 17.2% share, la nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani. Televiziunea de pe locul secund a obținut, în același interval orar, 1.6 puncte de rating și 11.5% share.

A fost intens ce-am făcut noi în prima parte a anului, nici nu știm când s-a terminat. Acum intrăm în vacanță, dar vacanța noastră înseamnă cât de multe aventuri cu supercaruri putem să filmăm până când se strică vremea. Prin urmare, în toamnă ne revedem cu foarte, foarte, foarte mulți cai putere, idei memorabile și execuții spectaculoase.”, a declarat Costin Giurgea, prezentator SuperSpeed la PRO TV.

Nu, noi nu plecăm în vacanță pentru că dacă e un moment mai nepotrivit să filmezi mașini, acela este iarna. Așa că vara dormim, ne trezim, plecăm să prindem răsăritul sau apusul și așa vom avea materiale pentru tot sezonul de toamnă. Cumva în această vacanță suntem ajutați de faptul că foarte multe noutăți auto se vor lansa pe piața noastră și astfel când oamenii se vor întoarce din concediu și își vor bea cafelele sâmbăta dimineața cu gândul la plajă, noi vom fi prezenți cu super-materiale, cu super-mașini pentru SuperSpeed la PRO TV!”, a declarat Tudor Bratu, prezentator SuperSpeed la PRO TV. iLikeIT și Superspeed la PRO TV revin în toamnă cu informații utile pentru pasionații de tehnologie și mașini.