Irina Rimes este una dintre invitatele speciale ale lui Horia Brenciu la concertul de pe 19 decembrie!

28
horia brenciu si irina rimes
horia brenciu si irina rimes

Din rivali la Vocea României, Horia Brenciu și Irina Rimes devin parteneri de scenă joi, 19 decembrie, la Sala Palatului! Irina Rimes este una dintre invitatele speciale ale lui Horia Brenciu în concertul „Sunt cine vreau să fiu”. „Suntem prieteni de puțin timp, totuși Horia a devenit unul dintre puținii artiști cu care îmi place să prietenesc. Am acceptat cu mare drag invitația de a cânta cu el în concertul de la Sala Palatului, deoarece știu că publicul lui va fi foarte receptiv și va gusta cu plăcere duetul nostru”, a declarat Irina Rimes.

HB_Concept-Decembrie_2019
HB_Concept-Decembrie_2019

Horia Brenciu va susține două concerte luna aceasta, pe 18 și 19 decembrie, la Sala Palatului. Atent la fiecare pas, de la playlist la detalii care țin de producție și la tot ceea ce ține de transmiterea unei emoții într-un mod cât mai autentic, Horia Brenciu le promite fanilor săi și nu numai un show care merită să fie văzut. „De ce? Pentru că va fi despre viață, despre muzică, despre melodii pe care le iubești, despre România, despre invitați speciali care te vor încânta. Va fi un spectacol ca un brad de Crăciun. Pe de altă parte, voi aduce un omagiu muzicii rock, celei care ne dădea libertate înainte de ’89”, dezvăluie Horia. Biletele se găsesc la Sala Palatului, stația de metrou Unirii 1 și online pe: https://vandbilete.ro/https://www.blt.ro/https://www.eventim.ro/ro/https://www.iabilet.ro/https://www.entertix.ro/https://www.myticket.ro/http://bilete.salapalatului.ro/.