Oana Andoni a devenit mamă pentru a doua oară!

7
Oana Andoni
Oana Andoni

Oana Andoni, prezentatoarea Știrilor PRO TV de la ora 19:00, din weekend, a devenit mamă pentru a doua oară. Astăzi, ea a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă care a primit din partea medicilor nota zece la naștere. Venirea pe lume a celui de-al doilea copil a fost o adevărată bucurie pentru Oana și soțul ei: ”Nu pot să spun că această veste ne-a luat prin surprindere pentru că atât eu, cât și soțul meu ne-am dorit ca familia noastră să se mărească”, ne-a spus Oana Andoni în urmă cu câteva luni, imediat după ce a aflat că este însărcinată. Emoționată și extrem de fericită, Oana Andoni ne-a declarat imediat după naștere că abia așteaptă să ajungă acasă, unde o așteaptă fiica ei cea mare: ”Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru încă o minune, o binecuvântare în viața noastră. Mulțumesc doamnei doctor Roxana Constantin, un om deosebit care mi-a fost alături pe parcursul întregului drum, așa cum s-a întâmplat și la prima sarcină. Așteptăm să mergem cât mai repede acasă, unde sora mai mare este nerăbdătoare să începem o viață nouă în formulă completă”.