Simona Muscă, noua prezentatoare de știri la un mare post TV!

396
Simona Musca RTV 2
Simona Musca RTV 2

După 150 emisiuni și peste 200 invitați în cadrul emisiunilor ”În Culise” și ,,Apel Medical,, de la Canal 33, Simona Muscă anunță chiar în direct, în ultima sa emisiune, plecarea de la acest post TV. Vedeta își va continua cariera la canalul România TV unde va fi noua prezentatoare a știrilor. Simona Musca mărturisește că în urmă cu o lună a primit un telefon-surpriză care i-a schimbat traseul profesional. ”Mai ești interesată de o colaborare cu noi?” a fost întrebarea celor de la România TV, hotărâți să o aducă în echipa lor de la știri.

Simona Musca - Canal 33
Simona Musca – Canal 33

”Lucrurile cele mai bune vin la momentul potrivit și doar atunci când ești pregătit pentru ele. Așa am simțit și eu această decizie, deși Canal 33 a devenit pentru mine o familie între timp și am învățat multe lucruri de la echipa de acolo. La RTV mă așteaptă provocări, o întreagă lume nouă a știrilor, dar în mod sigur și multe șanse de evoluție în acest domeniu pentru mine. Până la urmă, acolo mă simt cel mai bine, pe micile ecrane unde lumea se conturează frumos în fața mea și unde mă simt atât de aproape de telespectatori.” Declară frumoasa preentatoare.

Această veste vine în cel mai bun an din viața vedetei, după cum recunoaște chiar ea: ”Deși a fost un an atipic, în care am ieșit mult din zona de confort, a fost și este cel mai frumos an din viața mea! Am primit această invitație frumoasă de a mă alătura echipei România TV, un post pe care îl urmăresc și știu cât de iubit este în România. Mă tot gândesc la femeile care mi-au fost încă din copilărie modele de prezentatoare de știri cum sunt Andreea Esca și Andreea Berecleanu și mi-aș dori să pot deveni și eu un model pentru generațiile care urmează.” Drumul în televiziune a început pentru prezentatoare cu un Masterat în ”Moderare de programe TV și Radio” și Licență în ”Regie de teatru și film.” În 2017 a lansat cartea de succes ”Conjugat la feminin.”