Uite ce pălării superbe poți purta iarna aceasta

510
palarii de iarna
palarii de iarna

Nu doar vara, ci și iarna purtăm pălării, iar brandul „Jos Pălăria” îți propune câteva modele superbe cu care poți să îți completezi ținuta și să fi chic în sezonul rece. Fie ca sunt din fetru sau din stofă, coloarate sau neutre, poartă modelul care ți se potrivește. Vedeta sezonului este canotiera!

palarii frumoase de iarna
palarii frumoase de iarna

Figura emblematică ce a revoluționat moda, Coco Chanel, spunea: „Educaţia unei femei ţine de două lecţii: nu ieşi din casă fără ciorapi, nu ieşi fără o pălărie!”, iar sfatul ei este valabil și astăzi. Vorbim din perspectiva accesoriului care acoperă capul și pe care îl pot purta nu doar bărbații, ci și femeile. O pălărie potrivită înnobilează ținuta, iar brandul „Jos Pălăria” vine în ajutorul domnilor și doamnelor cu modele de vis pentru sezonul rece. Se poartă pălăriile din stofă, cele din fetru sau din lâniță, iar paleta de culori la fel ca și cea de materiale este destul de largă. Rămân în tendințe și anul acesta culorile sobre: negru, gri; apoi bej, albastru, însă sunt spectaculoase modelele în culori vii, precum fucsia, alb, roșu sau chiar galben. Îndrăzniți să vă scoateți ținuta din anonimat cu o pălărie de acest gen.
Dacă de câteva veri încoace canotiera a fost vedetă, iată că acest model rămâne în tendințe și în sezonul rece, evident, aceeași formă, însă dintr-un material gros și o paleta variată de culori. Ligia Munteanu, reprezentata brandului „Jos Pălăria” ne-a oferit cateva sfaturi importante.
„La  Jos Pălăria găsiți o gamă variată de pălării, peste 300 de modele. Colecția de toamnă / iarnă aduce în prim plan pălării albe din fetru de iepure și din velour. Sunt printre cele mai luxoase materiale folosite de pălărieri celebri. Fetrul de lână te îmbracă în culori diverse și acoperă privirile curioase sub boruri largi, generoase. Pentru domni, la Jos Pălăria găsiți modele clasice, stil fedora și trilby, dar și linii îndrăznețe, ascuțite și coroane impunătoare. În exclusivitate, am adus modelele de top ale celebrului pălărier Borsalino, realizate în parteneriat cu Fundația Humphrey Bogart. Sunt pălării de colecție, în ediție limitată, frumusețea lor este legendară”, ne-a spus Ligia Munteanu.